Activitatea noastră în cifre

12 ani

Activitatea noastră începe in 2009 intr-o casuta mica din Braitim, cu două ingrijitoare, un cadru didactic și optisprezece copii. De atunci, ne-am maturizat în etica specificului educației private, am trecut cu succes testul timpului, și am înțeles că, în această verticală, singurul lucru care contează este pasiunea și dedicația față de generația următoare.

192 alumni

Copii pe care i-am avut ca învățăcei reprezintă, probabil, cel mai bine încoronarea eforturilor noastre. De asemenea, părinții alumni ne recomandă cu căldură. Relația dintre noi și părinți este la fel de importantă ca relația noastră cu acesti copii.
Considerăm alumni copii care s-au înscris din cresa sau grupa mica, și au absolvit grupa mare, intrand cu succes in clasa I-a. 

 

10 generații

Am învățat împreună alături de zece generații de prescolari și nu numai. Fiecare generație este unică, și fiecare generație ne-a învățat că trebuie să promovăm actul autodidact și curiozitatea, tenacitatea și lucrul în echipă.

 

Ce spun clienții noștri